Lasă-mă să fiu neînțelesul tău!

417800_506238949429992_480243036_n.png

Nu vreau să fim niște iubiți obișnuiți, vreau să fim parte unul dintr-altul. Nu vreau să schimbăm priviri fără să știm să ne citim. Îmbată-mă cu ceea ce-mi spui, cu ceea ce-mi faci. Îmbătă-mă cu vântul pe pielea mea, cu acei fiori spumoși. Îmbată-mă, de ce nu, cu vin! Îmbată-mă, să-ți fiu! Du-mă la buzele tale și interpretează-mă în brațele tale! Prinde-mi inima în palme și răsfoiește ușor! Taci, uneori, și sărută-mă! Înalță-mă în ființa ta și ține-mă strâns acolo! Dacă mă iubeşti, fă-o cu pasiune! Dacă nu, exprimă-te în altă parte!
Ce atâtea lingușiri! Fă-mă să râd, să uit puțin de mine! Stârnește-mă mai presus de atracția fizică, răsucește-mi cheia ușor! Nu te obosi cu multe cuvinte, îți voi citi gesturile, voi fi complicea ta. Ochii noștri să se urmărească, emoțiile să se fâstâcească între noi. Nu încerca să explici ce simți, îti sunt sentiment, nu raționament. Tu s-auzi când te chem fără să te strig! Nu-i o fiță, oamenii se aud și se simt corect atunci când atracția se plimbă între suflete.
Prinde-mă și iubește-mă puternic! E tot ce trebuie să-mi faci! Voi ști să te aud și-ți voi răspunde cum știu eu. Aprinde focul pielii mele tăcute! Dă-mi o amintire curată și-un aer senin în privire! Dă-mi un gând ce nu va distruge, ci unul care va înflori! Și nu-mi place numai liniștea, tu să mă îmbrățișezi cu ardoare și-ți voi da zbuciumul din sufletul meu. Iar tu să-l iei ca pe un dar. Tu să fii cel ce calcă în picioarele temerie mele și-n orice loc cu tine să mă simt in siguranță.
Nu-mi spune că mă iubești! Asta e plictiseală. Nu rezuma ce simți pentru mine în două cuvinte. Nu fi sărac, trăiește glasul sufletului cum se cuvine! Să-mi fii la nervi, să-mi fii când e soare, să-mi fii când e târziu, să-mi fii la întâmplare, să-mi fii niciodată absent! Să am o nevoie tulburătoare de tine! Nu te cer perfect, te cer autentic, te cer în toate greșelile tale cu ochi și suflet pentru mine.
Nu-mi oferi cadouri, dă-mi-te pe tine, arată-mi cine ești! Nu-mi oferi mai mult sau mai puțin decât merit, oferă-mi atât cât mă iubești! Hai, că nu e greu! Lasă-mă să fiu neînțelesul tău, află-ți locul lângă un semn de întrebare!
Luiza Ionescu

Advertisements

Femeia ”puternicus-sensibilus.”

sophia-loren

De multe ori mă întreb, oare, ce văd bărbații la mine? Sunt cea mai simplă femeie și cea mai fără de stil. Și unde mai pui că mă pricep foarte bine la a pune bariere între mine și ei. Mă protejez atât de tare, încât nimic nu reușește să mă atingă. Nu devin critică atunci când sunt curtată, ci nemulțumită, sătulă de tehnici de abordare… și fără nicio tragere de inimă să încerc a cunoaște. Chiar dacă noaptea e rece, eu am o rădăcină dură și nu m-aplec în orișicare brațe. Nu pot să mă-nfior la orice adiere. Deseori zic că știu ce vreau, cei din jur mă consideră puternică și hotărâtă, o femeie care inspiră la lucruri mărețe. Eu mă consider o femeie copilă, o femeie care pleacă subit de lângă tot ce nu are scrupul și demnitate, o femeie care-și poartă sentimentele ca pe o slăbiciune, pentru că mi-aș dori să nu le am în multe cazuri. Uneori, mă lovește o poftă de imoralitate și nu mă las până ce nu calc puțin pe tărâmul ei.
Sunt o femeie căreia îi place să fie mai singuratică, dar nu singură. Nu știu să cer, nu știu să primesc. Cred că știu să fac, deși nu mereu îmi iese. Știu să mă doară, știu să ascund asta. Știu să mă feresc de dragoste, acolo unde simt că aș putea pierde. Știu, însă, că aș putea-o păți grav, oricând. Am aflat despre mine că pot oferi din iubire, necondiționat, oricât de egoistă credeam eu că sunt. Am descoperit că sunt în stare să-mi încalc propriile reguli atunci când un zgomot puternic plin de farmec ia naștere în mine. Sunt o femeie care știe să se apere, să meargă, să mânânce, să se bucure și să plangă… singură. Nu mi-ar strica, totuși, siguranța unui bărbat. Și iubirea, mai ales iubirea și puterea unui bărbat.
Am atâtea complexe încât aș putea să înot în ele. Am momente în care îmi vine să mă laud singură, alte momente când mă retrag și apar când vreau. Sunt o femeie care tot învață de la viață. Uneori, simt că merit toate stelele de pe cer. Și nu pentru că aș fi perfectă, sunt o femeie care se cunoaște pe sine, cu defecte și calități. Sunt o femeie al naibii de valoroasă. Sunt, veșnic, în căutarea mea și tot îmi rămân sub semnul întrebării. Mi-e calea deschisă către alei pe care tot tresar și mă uimesc. Emoții de toate felurile…
Sunt o femeie care știe ce vrea, dar nu știe cum să ia. Sunt femeia ”puternicus-sensibilus.”
Luiza Ionescu

Fii tu cel autentic!

1383918_537481516340208_1142171924_n

Nu sunt nici indiferentă, nici egoistă. Dacă zâmbesc des nu înseamnă că în viața mea e doar lapte și miere. Zâmbetul reflectă, poate, sufletul, dar nu și încercările sale. Îmi port sensibilitatea în felul meu, nu trebuie să o expun, nu are niciun folos. În timp, am învățat că starea mea de spirit e cea mai importantă, am învățat să gândesc într-un mod mai bogat, să accept tot ce e diferit de normalitatea mea. Accept orice părere despre mine! N-am să explic nimănui ceea ce sunt. În timp ce voi vă gândiți la mine, emițând păreri și judecăți, eu voi fi tot eu, departe de ceea ce, voi, credeți.
Atunci când mă împiedic o știu numai eu. Lumea vede doar când merg. Și nu e vorba că sunt indiferentă, ci detașată de părerile altora la persoana mea. N-am cum să mă supăr pe omul care și-a format o părere despre mine, deși nici nu mă cunoaște. Îl las în slaba lui gândire și dealtfel, nici nu îmi pasă. Pentru că dacă îndraznești să gândești așa usor, asta-mi spune mie ce calitate porți. A-mi ști numele, a-mi vedea zâmbetul sau încruntarea, a-mi cunoaște câteva persoane din anturaj nu înseamnă că mă cunoști. Și chiar nu trebuie să spun despre mine. Nu caut atenție și nici vreo șansă de a fi pe plac. Caut să fiu eu, explicabilă sau inexplicabilă. Nu mă obosesc cu prea mulți oameni. Nu pretind că pot să îmi umplu inima cu toată lumea, dar asigur sentimente reale pentru câțiva.
Când prinzi, oarecum, sensul a ceea ce ești, înveți că nu toate opiniile contează, aproape niciuna. Timpul meu nu e pentru ipotezele celor ce nu mă ating. Nu concurez cu nimeni. Nu am adversari, nu există. Unii oameni și-i inventează. Tot jocul e cu mine și despre mine. Mă împing spre limite, spre cât pot eu să fac. Nu există ”de aici, eu nu mai pot”. Ba poți! Apoi, poți să privești puțin în spate, și să râzi sarcastic acelora care îți comentează pașii, de parcă ar ști ce ai sub ei. Și vezi-ți frumos de drum! Dacă știi să asculți de suflet, acesta poate deveni cel mai bun prieten al tău! Orice altă voce devine absentă.
Valoarea ta nu este dată după ceea ce spun alții despre tine. Valoarea ta este dată de faptele, vorbele tale, și tăria care le completează. Valoarea ta este irevocabilă, ea se află în tine. Să fii ceea ce ești într-o lume în care e străină de ea însăși! Să-ți trăiești adevărul într-o lume în care s-a născut uitarea! Chiar dacă în jurul tău lumea joacă roluri fără oprire, fii tu cea mai onestă persoană pe care o cunoști. Fii tu cel autentic! Fii tu cel nebun! Nu trebuie să fie nimeni ca tine, și nici tu ca alții! Găsește în viață ce încă mai visezi și parcurge-ți sufletul! Viața e scurtă! Nu ți-o petrece alături de oameni care te încarcă negativ! Stai lângă cei care simți că îți cresc aripi. Nu te încurca cu cine te-ncurcă! Fii cu sufletul limpede!
Lumea e plină de oameni care au dreptate. Adevărul e că în adevărul lor putrezesc alte dorințe. Tu… cântă-ţi bucuria, căci lumea e trecătoare! Cântă-ţi gândurile şi avântă-le şi celor rămaşi în urmă!
Luiza Ionescu

De locul unde demnitate nu e, tu fii departe!

10003453_232321633627752_1022450934_n

Sunt oameni pe care tu îi deranjezi fără ca tu să le faci ceva. Simpla ta prezență îi fac să se simtă mici și ofuscați. Sunt oameni care încearcă să te denigreze, să te dea la o parte, să folosească la adresa ta cele mai urâte cuvinte. Tot acești oameni îl au pe Dumnezeu pe buze. Oamenii răi, zeloși, invidioși, clevetitori au zbucium în suflet. Ei nu vor avea loc, niciodată, de nimeni. Întotdeauna, altcineva va fi de vină pentru situațiile care nu le convin. Un om rău trebuie să fie lingușit, ca să-și uite neputința și mizeria de sub covor. Oamenii aștia nu cunosc zâmbetul sincer. Ei se pricep la mimat. Orice lucru bun devine stricat în mâna celui ce are venin în suflet. Astfel de oameni sunt precum buruienile. Nu îi lăsa în grădina ta! Nu te vor lăsa să crești!
Cel mai grav e atunci când întâlnești răutatea alături de prostie. Combinație fatală! Răutatea e venin pur, care devine mortal doar pentru cel care îl împrăștie. Oamenii ticaloși își găsesc singuri pedeapsa, se îndreaptă ușor, ușor spre întuneric. În oamenii răi, viața a murit, pentru că au avut grijă să își mănânce singuri zilele. Trebuie să fie o suferință teribilă în oamenii săraci cu sufletul. Unde există răutate, există și mândrie de sine. Iar asta înseamnă suflet fără valoare. De locul unde demnitate nu e, tu fii departe!
Mi se zdruncină sufletul când întâlnesc oameni răi. Ei, de fapt, nu sunt împăcați cu ei înșiși, și neavând calități pe care să le scoată la suprafață, aruncă cu noroi în lucruri demne. Așa se ascund ei. Pe astfel de oameni nici nu merită să te superi. Ar fi o naivitate din partea ta. Nu porni o luptă cu un om neputincios! Stai departe de microb!
Caracterul omului îl citești în vorbele sale despre altcineva. Omul care nu se respectă pe el însuși și care nu caută să se îmbunătățească pe sine, va vedea mereu greșeli și defecte, dar la alții.
Tu, omule, lasă în urma ta un miros decent! Nu îți da liniștea pe orice zgomot necugetat!
Luiza Ionescu

Lasă-te copleșit într-o îmbrățișare!

971068_219965321530189_1017308957369816790_n

Sunt îmbrățișări ce au puteri vindecătoare. Sunt îmbrățișări ce-ți mângâie sufletul și-ți redau privirea zveltă. Îmbrățișare caldă! Primește-o din partea celui ce ți-o oferă! Tu vei simți dacă e sinceră sau nu. Chiar există oameni care știu să îmbrățișeze și să-ți ofere din parfumul lor blând și grațios.
Îmbrățișarea e un act, relativ,scurt, dar profund. Rămâi cu parfumul ei mult timp. Îmbrățișarea ascunde o taină timidă, de unde îți mai poți păstra visul. O îmbrățișare poate să însemne, zâmbet, compasiune, ajutor, dor, drag, iubire. O îmbrățișare poate lăsa ecou de nesfârșit daca a fost curată și intensă. Dincolo de orice zbucium din suflet, în îmbrățisare vei găsi alinare și o licărire divină.
Dintr-o îmbrățișare îți poți lua întărituri, chiar și paznici, și vei păși mai curajos, te vei simți mai de neînfrânt.
Sunt momente în care, dupa atâta putere, chiar vrei să fii slab, să te așezi puțin, și vrei să fie cineva care să te ia în brațe, să te ascundă acolo, să suspini liniștit. Nu e slăbiciune, e puterea de-a avea suflet, de-a se odihni rar, dar bine. Simțurile se trezesc din nou, și ce părea răvășit, vei reuși să așezi.
Îmbrățișarea e ca o poezie, ți-aduce fiori ce-ți trezește esența. Îmbrățișarea este ca o lumină ce-ți traversează întregul trup. Îmbrățisarea este o mărturisire a dragostei, nimic nu te poate convinge mai mult decât frumusețea și adevărul ei. Îmbrățișarea este o portiță către întregul tău, prin ea te vei descoperi și te vei înțelege. A simți darul oferit de către o îmbrățișare înseamnă a simți splendoarea iubirii.
Sunt îmbrățișări pe care le vei purta veșnic cu tine. Sunt îmbrățișări în care vei găsi răspuns.Sunt îmbrățișări în care gândurile ți se vor așeza și vei lăsa emoția să trăiască.
Când ți-e fereastra plină de apus, într-o îmbrățișare vei găsi lumina răsăritului.
Nu subestima puterea unei îmbrățișări! Vei găsi armonie și temeri, dar spulberate.Sunt îmbrățisari în care vei gasi tăceri, dar pline de cuvinte.
Lasă-te copleșit într-o îmbrățișare! Îmbrățișează, la rândul tău! Fii profund!
Luiza Ionescu

Haideți să nu uităm valorile!

205343_400346410000588_1895720507_n

Urmăresc cu interes promoții! Promoții la cărți! Ceva mă indignează! Văd creații ale străinilor la prețuri mari, și credeți-mă, cel puțin asta e părerea mea: am crezut în mirajul prețului, am fost păcălită cum că prețul justifică calitatea. Nici gând! Avem capodopere românești, autori ce au fost mai deștepti și mai creativi decât mulți contemporani străini. Găsesc ” Pădurea Spânzuraților” la șase lei?! Iar cărțile lui Paulo Coelho la treizeci de lei? Rebreanu ne-a expus realități, în cartea pomenită, una cruntă a fratelui său. A știut, ca din realitate, să ne ofere o lume plină de artă, pulsații ce zdruncină sufletul și anulează toate vorbele mieroase și de duh ale lui Coelho. Dar, Rebreanu e pentru intelectuali, Coelho, pentru cei suavi și fără voință. (părerea mea)
Cei care ați citit ” Nuntă în cer”, considerați că merită zece lei cartea? Sau mai mult? Găsesc lângă Eliade, o anume Anna Todd, cu ” După ce ne-am îndrăgostit”, la preț de saizeci de lei. Ce aș mai putea adauga? Cuvintele mele de revoltă nu s-ar potrivi caracterului meu, însă le-aș striga. Dar știu că nu e rost. Lumea nu ascultă, lumea îmbrățisează tot ce se expune, iar valoarea stă cuminte, ascunsă… și cam singură.
Sunt de acord să avem acces la cultură mai ușor, să fie prețuri mai mici. Însă, nu sunt de acord ca a noastră cultură ce merită respect, să coste mai puțin.
Ce facem cu valorile noastre? În loc să le creștem, să le expunem mai des, le dăm la preț de hârtie igienică? Și îmbogățim autori ce nu dau doi lei pe țara și istoria noastră? Știm ce consumăm? Știm să selectăm? Haideți să nu uităm valorile, haideți să beneficiem de cultura noastră bogată și s-o rostim mai des în societate! Haideți să fim liberi și să alegem corect și moral!
Luiza Ionescu

Azi, măcar azi! Iubeşte-mă!

71465_1748600298691382_4795481385877409661_n

Azi, măcar azi, nu mă privi doar cu ochii, privește-mă și cu sinceritatea încătușată din sufletul tău. Agită-te puțin și vino spre mine! Simte puțin că îți lipsesc, și dorește-ți să-mi spui un cuvânt ce l-ai sugrumat, acel gând cu sonor. Caută-mă, înfruntă-mă, cere-mi prin brațele tale să te vreau, adu-mi-te și fă să fie loc și timp pentru noi!
Azi, măcar azi, călăuzește-mă spre tăcerea ta, să-ți mângâi gândurile. Ascunde-te, puțin, în mine, în bucuria mea de a te avea. Găsește-mă și cunoaște-mă, să te înțeleg cu vorbe puține! Citește-mă curios și sărută-mă așa… răvășit! Curăță-mă de gânduri, de zarva neliniștilor mele și dă-mi refugiul timpului din strânsoarea brațelor tale!
Azi, măcar azi, pătrunde-mă cu sufletul și așterne-mi adăpost în tine! Caută-mi gândul și deschide-mi poarta zgomotului! Uită de tine și privește în mine! Admiră-mi expoziția de răni și de taine. Gândește-mă cu adâncul tău și cuprinde-mă cu plinul tău! Dă-mi cămașa ta, să stau, goală, în ea! Pleacă de la mine plin de noi, dorind să te reîntorci!
Azi, măcar azi!Iubeşte-mă! Fă-o cu demnitate, folosește toată dragostea, pune toată patima, împarte-mă astfel încât să îţi ajung şi să nu te mai saturi. Tragem draperiile să intre lumina lunii! Hai… iubeşte-mă!
Azi, măcar azi, lasă-ne să ne privim de aproape, ținându-ne de mână! Privește-mă în viitor și lasă fiorul să se strecoare!
Iar daca nu vrei să te contopești, nu-mi răscoli pulsul, lasă-mă să mă apăr de tine!
Luiza Ionescu

Iubește-mă liber!

10392539_1727673734125396_4932556119041660921_n

Trebuie să mă lase liberă atunci când doresc, să cresc prin crăpăturile mele, să înțeleagă că nu aparțin cuiva, nici măcar lui. Voi fi cu el, dar nu a lui. Fiecare dintre noi ne-am născut să aparținem nouă înșine. Dacă am ales să fiu cu tine, dacă ne-am ales unul pe altul, fără îndoială, înseamnă că în noi au înflorit niște boboci, ne prindem de mână și mergem spre necunoscut și vedem ce e de recunoscut între noi. Dar, asta nu înseamnă că sunt a ta, sau tu al meu. Aparținutul unul altuia e doar un clișeu amăgitor care face multă lume să sufere.
Cere-mi luna, cere-mi tot, viața mea și tot timpul meu! Cere-mi să îți fiu primăvară în fiecare zi, cere-mi dragostea eternă și toată ființa mea! Manifestă-te cu lipsuri și încearcă să mă posezi! Cere-mi zâmbete și înțelegere în fiecare zi! Încearcă să mă faci să recurg la compromisuri, renunțând la lucruri care-mi plac. Încearcă să mă silești la ceva! Încearcă să faci toate astea! Doar încearcă, iar eu voi fugi de voi rupe pământul. Sau, mai bine… nu încerca să mă deslușești! Te va obosi! Împletește-te cu umbrele și cu emoțiile mele și mă vei cuceri! Și vei fi fericit cu mine!
Nu am cum să îți ofer tot din mine, mie ce-mi rămâne? Cum să-ți fiu doar primăvară și zâmbet, atunci când am momente când gândurile-mi ard și mă manifest zbuciumat? Cum să te înțeleg mereu, căci doar sunt om și greșesc? Îmi iese al naibii de bine să fiu nesuferită și de nesuportat. Și mai bine plec eu, decât să știu că detești să mă vezi așa. N-ai să știi să-mi citești fricile și să mi le îmbrățișezi. Cel mult, te vei preface cu o mască nereușită.
Iubirea înseamnă acceptare absolută. Înseamnă să nu ai aşteptări şi pretenţii. Iei omul fix aşa cum e şi eşti fericit. Nu pot tolera minciuna. Nici la tine, nici la mine. Așa că… nu te mint. Nu îți pot promite lucruri frumoase când mă cunosc atât de bine. Faptul că nu îti pot promite toate astea nu înseamnă că n-am să știu să te iubesc. Te voi iubi frumos, dar și întunecat. Asta pot să îți promit. Dacă nu îmi poți face față, nu-mi cere să mă schimb! Renunță tu!
Așa că… iubește-mă fără să îmi ceri ceva, fără întrebări care mușcă și fără restricții! Iubește-mă fără să îți dorești să schimbi ceva la mine! Iubește-mă fără teamă! Iubește-mă pentru ceea ce sunt acum! Iubește-mă așa… și voi fi a ta cu toate momentele mele bune și tulbure. Iubește-mă liber cu totul și nu ne vom pierde!
Luiza Ionescu

Ciocolată şi lichior pe masă

12996_370613999712563_1185137890_n

O ciocolată pe masă, perdeaua e trasă, ora e târzie şi gândul către tine învie. Felinarul de stradă anunţă singurătatea mea şi n-are rost să mă mai uit la o stea. Visez sărutări la tine în braţe, şi-apoi mă închid în carapace. În seara asta am un nume, numele tău impregnat cu ceaiul meu. În seara asta mi-esti emoţie, o certitudine cu graţie, în seara asta mi-eşti refugiul în care-mi găsesc răspunsul.
O carte e pe masă, lângă ciocolată şi ceaşcă. Acum mi-am pus lichior pe buze, mai cu zbucium, să-mi răsuni peste senin. Cine controlează sentimentele? Căci tare le-aş arunca precum pietrele! Să se ducă pe apă, să se scufunde… şi să plec uşor… Port în mine o tortură liniştită, nu e transparentă, nici tu nu o poţi citi.
În seara asta aparţin unei clipe de toamnă, vorbesc cu frunzele gingaşe ce se îngălbenesc cu timpul. Deschid cuvintele cu zgomotul lor apăsător. Totuşi, prea obosită, prea nescuturată, prea privesc la tine… Cu cât mă contrariez mai mult în ceea ce te priveşte, cu atât te doresc mai mult. Mă învârt în cuvintele neauzite de la tine, pe care ştiu că, totuşi, mi le-ai spus prin gesturi. Şi tu m-ai învârtit prin caruselul inimii tale. Tu ai fost prea imprudent, eu… prudentă. Simţeam cum mă apropii de o sârmă ghimpată, şi m-am retras. N-am simţit că mă oftezi. Parca n-a fost nimic, n-a rămas nimic.
În seara asta tremur puţin. Aş fi vrut un stop-cadru cu tine, care să dureze puţin mai mult, să ai timp să mă presupui mai mult la tine în gând, să am timp să te tulbur puţin. Şi, m-am retras. Dar, mai mult te-ai retras tu.
În seara asta, doar te gândesc puţin. Mâine, voi fi, iar, detaşată. A fost lichiorul ce mi-a adus fiorul.
Luiza Ionescu

Ce am descoperit la 30 de ani!

399169_176976295760192_111223543_n

Am crezut că o sa plâng până va seca oceanul. Așteptam să mă apuce criza. De ce am eu atâția ani? Când am devenit eu atât de ”matură”? Ce gânduri naive! Știți ce? La 30 de ani am descoperit că sunt mai mișto decât la 20 de ani. Mult mai mișto! Fizic, mental și spiritual. La 20 de ani nu știam cum să am grijă de trupul și de sănătatea mea, eram bleagă, nu știam să gândesc pe cont propriu, nu aveam încredere în mine. La 20 de ani aveam sufletul mai zbuciumat și mai rătăcit.
La 30 de ani, știu să mă încarc cu gânduri bune și cu mai multe clipe de bucurie. Descopăr mai ușor ce mă face fericită și ce nu. Cred în mine mai mult! La 20 de ani eram înconjurată de un puhoi de așa ziși prieteni, la 30 de ani, îmi țin aproape oameni dragi, puțini, pe cei care îmi mișcă sufletul. Culmea, la 30 de ani râd mai mult și iubesc mai intens. La 30 de ani, înteleg că lumea nu trebuie să îmi înțeleagă felul meu de a-mi trăi viața. La 20 de ani, nu știam ce vreau să învăț. La 30 de ani am poftă de cunoaștere mai mare. La 20 de ani, căutam fericirea mea în alți oameni. La 30 ani, știu să privesc în mine și să-mi zâmbesc. La 20 de ani, pierdeam timpul cu speranțe false, nu știam cum să plec. La 30 de ani, când simt că ceva mă usucă, las să cadă și fac pași spre cea ce simt că mă înflorește. La 20 de ani, tânjeam mult după ambalaje, nu știam că prăjitura cea mai colorată și aratoasă e cea mai nesănătoasă. La 30 de ani, caut simplitatea cu interiorul sănătos. La 20 de ani, aveam pretenții de la alții, așteptam să primesc. La 30 de ani am pretenții de la mine, cer de la mine mai mult și fac tot posibilul să îmi ofer.
La 20 de ani, voiam să plac tuturor, acum mă gândesc pe cine plac eu și pe cine nu, și rămân acolo unde mă bucur eu. Mă mulțumeam să fiu aleasă, acum… sunt eu cea care aleg. Fată fiind, mă balansam între părerile altora și credințele mele. Femeie fiind, știu să-mi rămân sinceră, sunt fidelă propriilor dorințe, visuri și sentimente.
La 20 de ani renunțam ușor la visuri, nu prea știam să-mi formez o cale. La 30 ani, chiar dacă se întâmplă să o iau pe arătură, nu mă întorc, nu voi căuta scuze, dau înainte, trag, smulg crengile uscate. Știu ce vreau! La 30 ani am, deja, un trecut, am din ce să devin puternică, am experiențe care îmi cer o nouă versiune a mea, un alt nivel.
La 30 de ani am descoperit ce frumos e să fii un om matur cu suflet de copil.
Luiza Ionescu