Ciocolată şi lichior pe masă

12996_370613999712563_1185137890_n

O ciocolată pe masă, perdeaua e trasă, ora e târzie şi gândul către tine învie. Felinarul de stradă anunţă singurătatea mea şi n-are rost să mă mai uit la o stea. Visez sărutări la tine în braţe, şi-apoi mă închid în carapace. În seara asta am un nume, numele tău impregnat cu ceaiul meu. În seara asta mi-esti emoţie, o certitudine cu graţie, în seara asta mi-eşti refugiul în care-mi găsesc răspunsul.
O carte e pe masă, lângă ciocolată şi ceaşcă. Acum mi-am pus lichior pe buze, mai cu zbucium, să-mi răsuni peste senin. Cine controlează sentimentele? Căci tare le-aş arunca precum pietrele! Să se ducă pe apă, să se scufunde… şi să plec uşor… Port în mine o tortură liniştită, nu e transparentă, nici tu nu o poţi citi.
În seara asta aparţin unei clipe de toamnă, vorbesc cu frunzele gingaşe ce se îngălbenesc cu timpul. Deschid cuvintele cu zgomotul lor apăsător. Totuşi, prea obosită, prea nescuturată, prea privesc la tine… Cu cât mă contrariez mai mult în ceea ce te priveşte, cu atât te doresc mai mult. Mă învârt în cuvintele neauzite de la tine, pe care ştiu că, totuşi, mi le-ai spus prin gesturi. Şi tu m-ai învârtit prin caruselul inimii tale. Tu ai fost prea imprudent, eu… prudentă. Simţeam cum mă apropii de o sârmă ghimpată, şi m-am retras. N-am simţit că mă oftezi. Parca n-a fost nimic, n-a rămas nimic.
În seara asta tremur puţin. Aş fi vrut un stop-cadru cu tine, care să dureze puţin mai mult, să ai timp să mă presupui mai mult la tine în gând, să am timp să te tulbur puţin. Şi, m-am retras. Dar, mai mult te-ai retras tu.
În seara asta, doar te gândesc puţin. Mâine, voi fi, iar, detaşată. A fost lichiorul ce mi-a adus fiorul.
Luiza Ionescu

Ce am descoperit la 30 de ani!

399169_176976295760192_111223543_n

Am crezut că o sa plâng până va seca oceanul. Așteptam să mă apuce criza. De ce am eu atâția ani? Când am devenit eu atât de ”matură”? Ce gânduri naive! Știți ce? La 30 de ani am descoperit că sunt mai mișto decât la 20 de ani. Mult mai mișto! Fizic, mental și spiritual. La 20 de ani nu știam cum să am grijă de trupul și de sănătatea mea, eram bleagă, nu știam să gândesc pe cont propriu, nu aveam încredere în mine. La 20 de ani aveam sufletul mai zbuciumat și mai rătăcit.
La 30 de ani, știu să mă încarc cu gânduri bune și cu mai multe clipe de bucurie. Descopăr mai ușor ce mă face fericită și ce nu. Cred în mine mai mult! La 20 de ani eram înconjurată de un puhoi de așa ziși prieteni, la 30 de ani, îmi țin aproape oameni dragi, puțini, pe cei care îmi mișcă sufletul. Culmea, la 30 de ani râd mai mult și iubesc mai intens. La 30 de ani, înteleg că lumea nu trebuie să îmi înțeleagă felul meu de a-mi trăi viața. La 20 de ani, nu știam ce vreau să învăț. La 30 de ani am poftă de cunoaștere mai mare. La 20 de ani, căutam fericirea mea în alți oameni. La 30 ani, știu să privesc în mine și să-mi zâmbesc. La 20 de ani, pierdeam timpul cu speranțe false, nu știam cum să plec. La 30 de ani, când simt că ceva mă usucă, las să cadă și fac pași spre cea ce simt că mă înflorește. La 20 de ani, tânjeam mult după ambalaje, nu știam că prăjitura cea mai colorată și aratoasă e cea mai nesănătoasă. La 30 de ani, caut simplitatea cu interiorul sănătos. La 20 de ani, aveam pretenții de la alții, așteptam să primesc. La 30 de ani am pretenții de la mine, cer de la mine mai mult și fac tot posibilul să îmi ofer.
La 20 de ani, voiam să plac tuturor, acum mă gândesc pe cine plac eu și pe cine nu, și rămân acolo unde mă bucur eu. Mă mulțumeam să fiu aleasă, acum… sunt eu cea care aleg. Fată fiind, mă balansam între părerile altora și credințele mele. Femeie fiind, știu să-mi rămân sinceră, sunt fidelă propriilor dorințe, visuri și sentimente.
La 20 de ani renunțam ușor la visuri, nu prea știam să-mi formez o cale. La 30 ani, chiar dacă se întâmplă să o iau pe arătură, nu mă întorc, nu voi căuta scuze, dau înainte, trag, smulg crengile uscate. Știu ce vreau! La 30 ani am, deja, un trecut, am din ce să devin puternică, am experiențe care îmi cer o nouă versiune a mea, un alt nivel.
La 30 de ani am descoperit ce frumos e să fii un om matur cu suflet de copil.
Luiza Ionescu

Tăcerea ta e liniștea mea.

10263_875347649243274_1228792138143769677_n

Răsună în mine tăcerea ta, sunt în pragul insomniei. Mă vei seduce iar? Cred în ochii tăi când mă vor și în mâinile tale când mă găsesc. Un joc ce ne-aruncă în sentimente sincronizate. Împăturim detaliile comune și ne aruncăm în vraja celor mai răvășite.
Ești stăpânul respirațiilor mele. Vezi tot ce ascund în mine. Sapă în carnea mea, să scoți rândurile mele despre tine la suprafață! Trupurile noastre dialoghează curajos: mângâieri, șoapte, gemete, strângeri ferme, priviri înțepătoare. O conversație reușită! Înfloresc dorințe iar și iar.
Prin ochii tăi sălbatici și prin strângerea ta puternică a trupului meu, faci toată ființa mea să îngenuncheze. E o îngenunchere dupa care tânjesc. Blochează-ți cuvintele pe gâtul meu și cufundă-mi pielea în palmele tale! Respiră între coapsele mele și gândește-mă cu toate simțurile! Gustă-mi din suflet, sărută-mă în liniște! Felul în care mă privești îmi răscolește fiecare celulă.
Mai sunt și nopțile când, cu nesaț, mă strângi la piept atât de tare încât nu mai știu dacă pulsul care se aude e al meu sau al tău. Și c-o mână de-a ta în părul meu, eu adorm la umbra gândurilor tale. Tăcerea ta e liniștea mea.
N-am știut că există și alte culori în afară de cele ale spectrului, până la tine. Culorile care se nasc în mine, de când te știu, sunt mai complexe, mă duc pe o frecvență a fanteziei. Și nu contează încotro merg… știu doar că vreau să fii cu mine oriunde.
Nu e doar chestiune de carne între noi, e o legatură între mințile și sufletele noastre. E un spațiu cu sens între noi. Și tăcerea dintre noi vorbește… și o face atât de frumos!
Luiza Ionescu

Așa e la mine în suflet!

 

_dsc0164-2

Ușor și firesc mă cufund într-un adânc unde se țes fiori și colțuri de culori, găsesc adăpostite visuri atârnate și bătăi de inimă sălbatice. Trăiesc cu înverșunare realitatea mea și-mi clădesc universul pe limba mea. Mi-s buzele în tremur, suspină și visează la fericiri nemăsurate. Eu cred în momentele mele. Pur si simplu, eu cred în fascinația existenței mele. N-am certitudini despre iubire, dar cred în misterul ei.
Drumeția mea în viață poartă numele vântului, nostalgiei, tăcerii care vorbește. Să descopăr suflete… ce altceva ar putea fi mai frumos? Astfel trăiesc eu la înălțime. Îmi prind în păr o bucurie și o iau la pas, să recunosc alte și alte bucurii. Florile nu se ofilesc în sufletele în care freamătă frumusețea.
E mister în fiecare suflet. Găseşti şi viată, şi moarte. E mireasma efemerului ce vine în calea ta, dar e şi eternitatea luminii tale interioare… În fiecare inimă pulsează culori. Călare pe zâmbete, pe visuri, să ne îndreptăm către ceea ce ne-așteaptă! Avem povestea noastră. Momente ce-mi mângâie pielea, melancolii ce-mi cântă în suflet…parfum nemuritor.
O veşnică plăcere să râd voluptos, căci viaţa e mai mult zbucium. Şi râd către visuri, către nimicuri ce-mi luminează ochii. Iubesc această viaţă, vântul, soarele, ploaia, plopii. Iubesc tot ce aduce agonie în sufletul meu. Iubesc secundele pline de trăire. Am o inimă precum marea, când tace sub lumina soarelui, când urlă din adâncuri cu valuri ce se frâng. Nu-i chip s-o astâmpar când vreau eu, trebuie s-o las să călătorească… așa e ea, mai pătimașă…
Trăiesc cele mai neînsemnate lucruri cu cele mai mari sentimente. Totul, din mine, se împletește cu emoția, chiar și în pasul meu fragil. E coșul meu cu liniște și fără suferințe-n vânt. E întelesul vieții că nimic nu se regretă. Mă completez cu gânduri ce mă trag de mână înțelept. Așa e la mine în suflet!
Luiza Ionescu

O ceașcă de toamnă…

10552482_1087997537901613_6754755396276658882_n

O ceașcă de toamnă și-o idee bizară, o poezie blândă, fărâme de vis ce se reunesc într-o renaștere. Renașterea mea! Renasc des. Și toamna e călătoare, ea vine-n drumul meu cu-n farmec ce mă metamorfozează, din veche devin nouă, și din nouă rămân tot eu, descătușată de tipare și de veșminte de prisos. Mă sprijin pe suflet, pe al meu și pașii mei capătă sens. Un gând ce nu-l pot materializa într-un cuvânt îmi strălucește în ochi și flirtez cu toamna. O voi face în fiecare an pentru că mă dezgolește și mă ia în brațe.
Se scutură așteptările și mă îmbrățișează vântul. Foșnesc diminețile cu miros de frunze. E un gust pe chipul meu, îl disting în oglindă, un gust de ploaie senină. Azvârl certurile cu mine însămi și încep să respir din mine mai mult. Toamna fac un popas și privesc prin copacii goi ce e la mine prin suflet. Pământul e umed, mă face să caut pacea, să fac mai mult bine și să cer mai puțin.
Se scaldă ploaia în zâmbetul meu, îmi cere gânduri pe care să le vindece, ca mai apoi să plece. Mă învelesc cu apusul care n-are soare, te tulbură ușor, dar nu doare, e o altfel de culoare. Trebuie să știi să asculți o toamnă, trebuie să-ți trezești puțin simțirea și să porți aroma ei. Pentru mine e înălțător. Se trezesc tăceri și primim mângâieri.
O ceașcă de toamnă… mai toarnă-mi din ibric!
Luiza Ionescu

Femeia țiplă sau cea cu farmec?

218043_176975999093555_223436777_n

Nu sunt o femeie la modă, nu știu să mă etalez precum o marfă, nu știu să mă port ca o mâță lingușitoare până apuc cu gheara. Nu știu cum e, dimineața, să-mi spăl mai multe fețe, nu știu să-mi schimb comportamentul în funcție de ceea ce vreau să obțin. Nu știu, nu pot, și nici n-aș vrea să-mi compromit sufletul. Nu știu ”să mă pun în valoare” cu artificii. Mi-am cumpărat o pereche de gene false, voiam cu orice preț ”să dau bine” la o nuntă. O grămadă de bani pentru o singură purtare, pentru că nimic nu m-ar mai convinge să le mai folosesc o dată. Simțeam că sunt un banner publicitar. Ohhh, asta înseamnă să fii atrăgătoare?
M-am gândit că, poate, nu știu eu să fiu femeie, când vedeam că toate pictatele, dar, ele nefiind ”mare brânză” de femei în rest, aveau succes. Da, la bărbați. Adică, pentru a cuceri un bărbat trebuie să mă schimb cu totul? De la atitudine până la înfățișare? Dar, ce-are dacă nu îmi pun gene și unghii false? Ce-are dacă nu folosesc haine scumpe? Ce-are dacă mă plimb în parcul meu din zona în care locuiesc și nu ies la terase fițoase? Ce-are dacă stau acasă, în pat și citesc până la ora la care altă femeie se întoarce de la club? Femeia e sufletul sau accesoriul bărbatului? Că nu mai reușesc să îmi dau seama cum merge treaba în ziua de azi.
Femeie, ce-ai făcut din tine? Tu trebuie să fii iubită precum muzica, nicidecum să fii precum o piesă de mobilier, admirată, și totuși, neinteresantă. Femeie, tu trebuie să fii încărcată cu emoții, sedusă și iubită până la carne. Ți-ai însușit crezul de a fi femeie ”țiplă” și… cam atât. E tot ce trebuie să fii să pui mâna pe un bărbat potent…. știm noi la ce. Și gata, ți-ai împlinit menirea! Când ai devenit atât de ieftină? Silicoane, buze, unghii, păr, gene, sprâncene, machiaj de îți schimbă înfățișarea naturală în proporție de 80%. Și dacă ai mai avea și 0 kilograme, ai fi pe deplin fericită. Eu zic că prea s-a sărit calul de la a-ți pune frumusețea în valoare la… a-ți micșora valoarea. Pentru că atunci când maschezi ceea ce ești, nu ești mare lucru. Poți fi privită preț de niște… minute. O femeie cu farmec real, îți va da knock- out, ea va ieși în centrul atenției și va fi privită cu mult mai mult interes.
E drept, există și vânători de astfel de femei, de ”prințese” din astea. Ești sigură că ăsta e bărbatul pe care ți-l dorești?
Luiza Ionescu

Hai să….!

538267_462683303785692_1841843352_n

Hai să ne iubim, hai să bem un vin! Hai sa te văd mai des, să stai la mine în brațe mai mult! Hai să ne plimbăm pe câmp, să ne așezăm cuvintele în priviri! Hai să-mi zâmbești, să-mi dai un ghemotoc de veșnicie! Hai să mă cerți, să nu te sufăr pentru asta, dar să mă ocrotești! Hai să-mi lipsești puțin, să mă mint că de tine nu m-aș putea lipsi! Hai, fă-mă să sufar pentru câteva clipe și vino, apoi, să mă iubești îndelung! Hai să mă săruți delicat și buzele să mi le muști!
Hai să călătorim peste obstacolele care vor fi, să gustăm din deliciul a ”noi, mereu”. Hai, compune-mă din simțuri și trăiește-mă deplin! Hai, intră la mine în suflet și scrie-mi poezii, îmbrățișează-mi gândurile către tine și închide fereastra. Hai, strânge-mă de mână și întrerupe-mi zâmbetul cu un sărut! Și când e frig și liniște afară, iubește-mă sub pătură!
Hai să-ți povestesc întămplări de peste zi, cum m-a călcat o babă grasă pe picior și cât de nervoasă am fost până și-a cerut scuze, apoi m-am rușinat, am zis că, na, se mai întamplă. Hai să mă săruți pe păr în timp ce dorm la tine în brațe! Hai să împărţim dimineţile tomnatice, să împărţim aroma trezirii în doi! Să împărţim momente! Căci…dacă nu împarţi…ce eşti? Hai, împletește-mi soarele cu vântul, zâmbetul meu cu ochii tăi, și dă-mi timpul pe care să-l respir cu tine!
Hai să facem ce vreau, ce vrei, să ne pierdem cum vrem, împreună! Hai, în dimineți, o gură de cafea… și un pic din tine.
Luiza Ionescu

Hai să vorbim despre tine, femeie!

13076671_1013342545419950_3386270822367830488_n

Cât ești de bună în a fi femeie? Cât de bine te evaluezi, apreciezi și auto-critici? Cât de frumoasă crezi că ești și câte sacrificii faci pentru aspectul fizic? Cât de mult renunți la tine pentru bărbatul cu care ești? Of, femeie, oricât de perfect ai arăta, bărbatul va aprecia mai mult un zâmbet șarmant. Și cu cât renunți la tine mai mult, cu atât va renunța și el la tine. Bărbatul va alege femeia care-l va inspira să iubească.
Iartă, femeie, și mergi mai departe! Nu ierta, niciodată, de două ori același lucru! Ca să-ți fie mai ușor în viață și să nu te încurci inutil. Nu te speria când trebuie să mai pășești și singură! E mai fragil, dar privește ce mers frumos ai! Te vei regăsi mai sveltă!
Nu te grăbi, femeie! Nu-ți istovii energii pentru oameni pe care nu îi interesează sufletul tău! Nu invidia alte femei și nu te compara cu ele! Fiecare e frumoasă în mod diferit. Tu ești frumoasă… ca tine.
Fă sport, femeie! Dar nu te omorî! Moderat și constant! Nu mai mânca toate porcăriile! Nu te înfometa, mănâncă mai puțin!
Citește, femeie! Fii sexy cu o carte!
Fii independentă, femeie! Pentru că nimic nu e garantat în viață! Nu e nimic mai umilitor pentru o femeie decât să stea lângă un bărbat din motive financiare, fie ele din materialism sau din neputință.
Nu te sfii să plângi atunci când te doare! Fă-o până la ultima lacrimă, dar apoi, zâmbește! Și ia-o de la capăt! Luptă! Lupta îți va armoniza caracterul și asta te va face o femeie puternică. Păşeşte drept şi ferm, femeie! Fii puternică și fină!
O femeie frumoasă e îmbrăcată în zâmbet, decență, simplitate și își poartă accesoriile după caz, în funcție de bărbat. Cel care preferă briz-brizurile, să se ducă la Obor! E marfă destulă etalată.
Și încă ceva: cine te dorește, nu înseamnă că te și apreciază. E vorba de pofte. Cine te vrea, va fi acolo, nu-și va permite să te piardă.
Am vorbit destul, femeie! Acum… ai grijă de tine!

Luiza Ionescu

S-o ai și s-o pierzi…

empty

Îți mai duci aminte ploaia ce-o iubea? Îți mai aduci aminte de nopțile acelea târzii în care te învăluia cu râsul ei zgomotos? Îți mai aduci aminte de parfumul trupului ei ce te îndemna la nemurire împreună?
Acum, ți-a rămas doar numele ei ce strigă în sufletul tău. Și te faci că nu auzi. Te minți cu parfumuri diferite, și să dea dracii dacă găsești unul asemănător. Ți se face și mai dor.
Îți găsisei cheia, dar ai preferat s-o pierzi, încercând altele mai nepotrivite. Așa ești tu: să te pierzi în univers și să-ți lași cheia pierdută. Ești un veșnic căutător și… pierzător. Te asortezi cu momente aleatorii, te afunzi în plăceri ce repede devin uscate… sufletul tău doarme.
O să-ți apună umbletul și-ai s-o vrei pe ea. Și ea, care te-a vrut atât de mult, te va iubi la timpul trecut. Și-a luat de mult speranța de la tine. Ai gonit-o fără cuvinte, ea a plecat, știa că va fi mereu mâhnită dacă ar fi rămas în felul cum voiai tu. Nu i-a fost ușor, i-ai fost o iubire păcătoasă, dar te-ar fi vrut oricum.
Știai că e pentru tine, dar mai voiai timp să te rătăcești. O cunoșteai atât de bine fără să îi pui prea multe întrebări. Voia să-ți trăiască, să-ți fie de ajuns, să fii plin de ea. Și tu, simțeai, ca și ea, că sunteți două bucăți din același întreg. Erați un bagaj complet împreună, fără să faceti nimic deosebit. Ea era răspunsul, știai că ea era răspunsul întrebărilor din tine. Nu ai vrut s-o găsești pe ea, te-ai tot aruncat în clipe, și clipe…
Lucrurile reale sunt atât de rare… Să găsești să-i fie sufletului suficient e ditamai norocul. Și tu ai avut, găsind-o pe ea. Și ea a plecat, când tu i-ai fi spus atâtea… Că de n-ar fi plecat, n-ai fi vrut să i le spui…
S-o ai și s-o pierzi… Acum… du-te și găsește ceva mai puțin pentru sufletul tău…
Luiza Ionescu

Întâlnirea cu destinul

62257_560912687259511_574410471_n

Momentele acelea în care te întâlnești cu destinul, când după atâtea încercari, el vine la tine, ți se asază în palme și te îndeamnă să nu-l pierzi. Timpul, își cere iertare că te-a făcut să aștepți atât, și te roagă să-l înțelegi că ți-a adus destinul exact când ți-a trebuit, nu mai devreme, nu mai târziu.Timpul a așteptat să-ți dea niște lecții pe care tu să le înveți ca să știi să primești fericirea. Atenție, însă, căci și fericirea e o lecție. Destinul tău e să respiri cerul…cu tot cu stele, cu soare și cu ploi. Cea mai mare aventură a vieții noastre este să știm să luăm ce-i al nostru și să-l păstrăm cu cea mai mai convingere.
La un moment dat, viața îți oferă destinul tău…care merită trăit cu cea mai mare bucurie. La un moment dat, viata nu-ți va mai oferi iluzii și-ți va umple sufletul cu cea mai frumoasă realitate.
Oriunde ar fi în lume, destinul nostru nu rătăcește, el știe când să ajungă.
Destinul, însă, se conturează în funcție de ceea ce tu faci, destinul poate fi ales, se bazează pe ceea ce ai pe dinăuntru și în funcție de cum îți structurezi pașii. Destinul, este, într-adevăr, ceea ce îti este hărăzit din momentul în care te-ai născut, dar este și ceea ce faci tu pentru a-l împlini.
Ca să-ți împlinești destinul, trebuie să accepți și demonii și să te descurci cu ei. Ca să-ți împlinești destinul, trebuie să faci în asa fel încât să nu risipești cerneala pe hârtii mototolite.
Destinul nostru va fi conform vibrației noastre, așa că, să avem grija la ce acumulăm, ce gânduri trăim, ce energie oferim.
Să-ți recunoști destinul nu e deloc greu. Tu îl vei simți, îl vei recunoaște, vei ști când ceva sau cineva este pentru tine sau nu. Iar, daca pare puțin mai greu să ajungi la ce-i al tău, oportunitățile nu se vor ascunde, ele vor ieși la iveală, dar tu ești cel care va trebui să facă ceva.
Luiza Ionescu