Într-o lume în care iubirile se schimbă de pe-o zi pe alta, eu nu vreau să simt. Într-o lume în care privirea nu ajunge mai departe de cracii goi, eu nu vreau să mă văd. Într-o lume în care lumea pozează, dar nu dansează, eu nu vreau să pășesc. O lume în care se postează toți cu toate, plini de viață, dar cu trăiri goale, eu nu vreau să privesc. Azi, căsătoria se face pentru statut, nu pentru emoții. Doi sunt împreună ori din glumă, ori din frică, confort, ori să se salveze din ceva. Doi sunt împreună, dar unul pentru celălalt s-a stins, ei se mișcă din cuvinte, dar inerți pe dinăuntru. Sunt doi, dar sunt goi, ei nu mai au decența de-a renunța la aparență. Unde-s ăia doi între care totul mișcă în ei? Azi, se face abuz de dragoste, înainte de a ști ce înseamnă. Azi, dragostea e un cuvânt folosit mult prea mult, mult prea devreme, mult prea aiurea sau mult prea târziu.
Trec secundele la întâmplare, noi nu mai oferim nimic, nu pătrundem nicaieri, nu mai primim nimic. Într-o viață pe care o vrem perfectă, ne desfătăm în vid, cu sentimente ruginite. Se umple de urât pe pământ. E atâta nevoie de dăruit, iar noi ne întoarcem cu spatele. Să ne mai dea cerul câte-o bucată de senin, e nevoie…! Se pierde sensul, se schimbă aerul. Nu mai locuim în noi, ne trezim când adevărul îl găsim târziu. Din prea multă iubire de sine, nu mai știm să iubim și altceva. Nu mai știm să primim, să apreciem și să iertăm. Cel mai bine ne pricepem la a rămâne, împietriți, neîmpliniți, deși dorim opusul. Renunțăm la simțuri, ieșim din contur, ne uscăm înainte să începem să cântăm. Pleacă trenurile din gări, ne vom fi uitat acolo. Rămânem fără timp, devenim martori suspinului nostru. Ne rezemăm pe-o așteptare mută, dar știm că a luat-o vântul. Vorbim și gândim despre iubire. Visăm la ea. Dar, când ne cuprinde, devenim trufași. Reușim să pierdem iubirea atunci când o găsim. Ne fardăm sentimentele și zâmbim mai departe. Și adunăm ceva mai puțin decât putem să simțim.
În lume e haos! Sau, haosul e lumea! Nu mai e sens! Nu mai simțim ce trebuie… intens. Se ating oameni ca și cum am atinge lucruri, se jonglează cu sentimente… fals sau doar pe jumătăți, pe sferturi, pe fărâme. Am încercat, am atins cu mai puțin de jumătate din mine. Nu era pentru mine și mi-am retras mâna. Nu ating mai mult decât simt. Când atingi pe jumătate, poți să primești înapoi la fel, mai puțin sau de două ori mai mult. Se întâmplă și să oferi tot sufletul și să primești mai nimic. E atât de frumos să oferi din tine, e sublim să oferi întrepătruns.
Într-o lume murdară eu plâng să fiu ceea ce sunt. Într-o lume cu inima surdă, eu văd glasurile rătăcite. Într-o lume tăvălită în superficial, inima mi se strânge în adâncimea unei priviri. Cred, totuși, că viața are un joc dur și păstrează pentru mai târziu daruri celui ce a știut să piardă, celui ce din suflet n-a ieșit, celui ce nu și-a pus mască la fiecare ușă pe care a deschis-o.
Luiza Ionescu
Într-o lume cu inima surdă!
16 Sunday Dec 2018
Posted Uncategorized
in