Pregatită pentru căderi, așteptând fericiri. Nu pretind că viața e nedreaptă, poate că știe ea ce face când îți dă unele de ai impresia că nu le poți duce. Aruncă-mă, viață, în visul meu, lasă-mă să-l deslușesc și să-l trăiesc! Desprinde-mă, viață, din misterele tale și aruncă-mă în potopul rătăcirilor și regăsirilor! Mă regăsesc când plec, când mă rătăcesc, când mă ascund în singurătate. E o plăcere în care învăț din mine. Mă regăsesc în simțurile care mă consumă, în suspinele pe care le tac. Oriunde aș fi, știu după ce tânjesc.
Pe-ascuns, pieptul se sfâșie cu totul. Treptat, bucată cu bucată, îl reconstruiesc timid. Sunt tare ca o piatră cu sufletul mai fragil decât o floare. În gânduri agitate mai picur niște culori, să-mi destind chipul și oftatul. Îmi amintesc să mai poposesc în splendoarea detaliilor. În palmele vieții, sufletul să rămână dârz, dar gata să simtă! Orice și oricât!
M-am oferit să pierd. Dar am visat să câștig. Treptat, am descoperit o iluzie pierdută. Cuvintele s-au pierdut, nu s-au mai scris… Amețită de rotocoale de trăiri, de la extazul durerii și până în cel al fericirii, nu mă dezic de clipele în care am renunțat la mine. Inima mea de piatră tot mai vrea să bată descoperind frânturi rupte de realitate. Inima mea de piatră tot mai vrea să fie atinsă pănă cât mai departe înăuntrul ei.
N-am să aleg nimic, în viața asta, în funcție de ce gândesc alții. Am să pierd, am să câștig în funcție de ceea ce voi face eu prin filtrul dorinței, gândirii, puterii și naivității mele. În mine nu trăiește și nu simte nimeni. Sunt eu acolo, și n-o să mă risipesc.
Dimineață tăcută, palide străzi! Eu merg necontenit, privind o scânteie care nu se vede. E scânteia mea și e mersul meu. Eu sunt drumul! Pe mine trebuie să mă parcurg!
Luiza Ionescu
Eu sunt drumul.
25 Monday Apr 2022
Posted Uncategorized
in