Gândesc la tine, curg cuvinte din mine, îmi curg în palme şi nu mai ajung la tine. Şi tac! Şi taci! Şi cresc depărtări. Şi-mi paralizează bucuria. Te-aştept cu teamă că n-ai să mai ajungi. Adorm târziu, mă strânge ce simt. Mi-e dor de ceea ce nu pot trăi cu tine. Unde se duce clipa când nu eşti lângă mine? E o clipă rătăcită, şi nu una care se regăseşte, ci una care se pierde din prezent. Nu devine nici trecut, ci doar un nimic tăcut. Am găsit ce îmi umple inima. Ce e de făcut? Ne lovim cu ceea ce simţim la fel. Strigăm unul la altul prin cuvinte mute şi ne regăsim într-un târziu de prea mult dor. Ne îmbrăţisăm mult şi ne privim cu un drag apăsător. Nu vreau să pierzi din mine tot ce-i pentru tine. Pe trupul meu au crescut literele numelui tău.Te-am avut în suflet înainte de a te fi întâlnit. Nu ştiam de unde vei veni, dar te-aveam în privire. Nu ştiam dacă vei veni, dar te aveam printre cuvinte. Nu te căutam, dar îmi zvâcneai în tâmple. Iubirea noastră tace într-o disperare sălbatică şi gingasă. Tresar când mă întrebi ce simt, mă zguduie adevărul. Te înţeleg în felul meu, te simt în esenţa ta şi tot îmi scapă câte ceva. Mai găsesc câte un înţeles la tine, pentru noi. Simt un început etern, vine de departe, aproape.
Frumos simţeam când începeam să te citesc. Erai ca un jurnal scris pe destinul meu. Te citeam cu inima şi-ti trăiam privirea, ascultam ce ea păstra. Ce frumos stai la mine în suflet! N-am nevoie de motive să rămân lângă tine. Mi-e suficientă poezia ce-o simt alături de tine. E un motiv special. Tu simţi cât de mult din mine îţi dăruiesc? Simţi cum toate gândurile mele vin spre răsăritul tău? Tu vezi cum lumea mea devii tu?
Luiza Ionescu