Tăria mea mă sperie. Partea mea, prea sensibilă, nu vrea să se-arate. Am lacrimi speciale, ele curg vii și nevăzute în timp ce te privesc rece. Puterea mă izbește de depărtările mele întunecate.Un pic mai moale dac-aș putea să mă arăt, mai ușor iubită m-aș lăsa! Libertatea din mine vrea să fie prinsă și să i se dea altfel de aripi! Să zbor cu buzele umede într-o privire pe care-o voi citi cu instinctul!
Mă las cu sufletul să înaintez, dar dacă îl simt târât, schimb imediat jocul. Mă întorc la propriile nevoi şi uit ce-am trăit în doi. Spun ușor cuvinte care dor. Brute! Ascuțite! Mă port tăcut și-o să lovesc cu indiferența. N-am compasiune, ceea ce îți provoc nu se compară cu adevărul pe care nu-l vezi în mine. Și realitatea e că nu există lucru mai fragil pe lume decât sufletul meu. M-am adunat de pe jos când nimeni nu m-a văzut. Printre îndoieli și dureri, cu sufletul tremurându-mi, începeam să mă reconstruiesc. M-am vindecat singură de ceea ce am crezut că sunt bolnavă.
Uneori, vine un vânt subit și puternic peste tine cu care trebuie să te lupți, un vânt pentru care nu erai pregătit. Te lasă la pământ sau te menține în picioare. Și mai ai varianta de a ateriza într-un loc total neplănuit, dar atât de interesant. Și mulțumești vântului!
Cu pielea flămândă privesc rece orice posibilă atingere. Mi-s gândurile frivole, dar ele visează la atingeri ce ating și care nu se mai sting. Mă admiră propria-mi tăcere, stă în colțul camerei cu genunchii la gură și nu stie ce să-mi facă.
Sunt mai mult decât zâmbetul pe care îl înfățișez, sunt mai mult decât rochia care-mi vine frumos pe trup. În suflet ascund alte dimensiuni. Sunt straturi de tăceri printre care nu știi să cauți!
Nu aparțin nimănui, deși mi-aș dori o atașare. O altă mână din univers unde să-mi așez emoții.
Luiza Ionescu
Straturi de tăceri
14 Monday Aug 2023
Posted Uncategorized
in